în solitudinea lui,

cum stă nuca în coajă.

aş vrea ca norii să fim,

mereu migratori unul spre

altul, topindu-ne,

dizolvându-ne unul în

altul, într-o comună

conlucrare, aducătoare de furtuni

şi-apoi dispărând,

fără nici un rest şi regret,

în seninul veşnic neschimbător

ce se iscă în urma lor...