"Jocul este o funcţie plină de tîlc. În joc «intră în joc» ceva care trece dincolo de instinctul de conservare nemijlocit, ceva care pune în acţiune un tîlc. Fiecare joc înseamnă ceva", scria Johan Huizinga în Homo ludens. Volumul semnat de Dan Stanciu şi Iulian Tănase, fuziune a două voci distincte într-un sunet comun, se vrea a fi o asemenea punere în acţiune a unui tîlc, o deschidere către sensuri proaspete. Alcătuit dintr-o succesiune de jocuri poetice (în care inventivitatea, dezinhibarea, umorul ca motor al desprinderii de fixaţiile rutinei şi explorarea unor zone mentale mai rar frecventate sînt "regula jocului"), acest volum aduce cu sine o revigorare a suflului poeziei şi extinderea teritoriilor ei spre perspective noi sau ignorate.