Între aceste coperți se adună două texte care au fost două cărți separate: tzara mea, publicată în 2001, și Capcanele identității, publicată în 2011.

Deceniul scurs între publicarea celor două cărți e marcat de o dublă ieșire din capcana căutării identității naționale, căci capcana a fost cu un dublu mecanism de prindere: o cursă cotidiană, întinsă zi de zi, și o cursă teoretică asemenea unui văl gros pe ochi.

În tzara mea deconstruiam discursurile care mă încadrau în „voi, studenții basarabeni în Romania”.

Sub auspiciile unui poem de Tristan Tzara, puneam cele două corpuri ale țării în trei valize și, eliberată dadaist de povara țărilor și identității, mergeam mai departe. Iar acea eliberare genera un optimism motivant, care m-a dus direct în cealaltă cursă.

Am vrut să îndrept lumina ce îmi părea mie că vine dinspre teorii și asupra celorlalți care treceau printr-o autentică, dar iritantă nedumerire, întrebându-se aprig ce limbă vorbesc și cine/ce sunt.

Înfruntarea cu principiul nevăzut, dar fondator al științelor numite sociale, precum că lumea e împărțită în națiuni și fiecare trebuie să aibă o națiune cum are un nas și două urechi, a durat un deceniu, iar Capcanele identității e povestea acestei înfruntări. Intrată de un sfert de veac în secolul 21 și în posesia unor tehnologii avansate, lumea, de la un capăt la altul, se afundă în mlaștina naționalistă, „își ia țările înapoi”, duce
războaie pentru teritorii, reia discursuri și gesturi otrăvitoare sfidând istoria… Reeditarea acestor două cărți trage din nou vălurile identitare de pe ochi și e o intervenție în contextul politic prezent.