„Dan Sociu, unul dintre poeţii de vîrf, unul dintre cei mai iubiţi, carismatici, s-a clasicizat. Sociu ne anunţă că nu mai există ironie, gata cu glumiţa, cu umorul, cu jocul de cuvinte, un joc de cuvinte care să nu ducă nicăieri. Gata cu hăhăiala, cu chiţăiala adolescentină, cu totul. E serios, deşi, evident, rămîne acelaşi Sociu hîtru, cu tot felul de formulări, fie memorabile, fie care te fac să rîzi, fie care te fac să plîngi, dar nu mai e de rîs. E clasic Sociu. Mi se pare că Sociu face o încercare de a-şi pune în bună ordine bîrfele şi legendele despre el însuşi, amestecă episoade biografice cu chestiuni de reverie mai din tinereţe, mai de-acum. Accentul mistic pus pe diverse episoade – «uau» este o traducere a biblicului «vai» –, acest «uau» este şi el foarte serios. Toate lucrurile astea, sunetul tobelor, clinchetele, tot felul de zgomote de adunare, de strigare către pocăinţă sună serios. Avem un poet foarte bun, Sociu, care a mai scris ceva bun, Uau.” (Costi Rogozanu)