Nominalizat, chiar in anul aparitiei, la Walter Scott Historical Novel Prize, romanul Ucenicul arhitectului e o poveste plina de culori si de lumina, care se desfasoara in neuitata vreme a sultanului Soliman Magnificul. Un baiat pirpiriu, numai ochi si par zburlit, coboara de pe o corabie la Istanbul, sa duca un dar fara seaman la seraiul sultanului: un elefant cu totul si cu totul alb. Cei doi sint repede prinsi intr-o inlantuire de istorii tainice, in care se amesteca iubiri fara speranta, viziri plini de cruzime, cadine si sultane viclene, vrajitoare si uneltiri de curte. Nedespartit de prietenul lui, elefantul, baiatul ajunge in scurta vreme ucenicul lui Mimar Sinan, unul dintre cei mai faimosi arhitecti din Imperiul Otoman, alaturi de care ridica, ani in sir, moschee dupa moschee.
„O punere in scena spectaculoasa, un roman populat cu armate de aventurieri, tigani misteriosi si curtezane carora nu le lipseste bunatatea, Ucenicul arhitectului este si un poem de dragoste inchinat frumusetii cosmopolite a Istanbulului.” (The New York Times Book Review)
„Elif Shafak alege pentru romanul ei un fundal istoric generos, plin de frumusete. Ucenicul arhitectului poate fi citit ca o serie de viniete fascinante, inspirate din alaturarea artei cu religia, a creativitatii cu devotiunea... O carte vibranta, plina de spirit, vie.” (The Washington Post)
„Arhitectura este unul dintre subiectele puternice ale lui Elif Shafak. Romanul ei este construit pe mai multe straturi, ce impresioneaza prin splendoarea detaliului imbricat si prin maretia viziunii, o viziune care arata cum ura si egoismul distrug o lume ce poate fi reconstruita numai prin dragoste.” (The Observer)
Ucenicul arhitectului
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2015
Editura:
Nr Pag:
520
Colectie:
Traducatori:
ISBN:
9789734657216
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm