Ce se află dincolo de lumea pe care o cunoaştem? Infinitul. Un univers sau mai multe, cu fiinţe şi civilizaţii atât de esenţial străine înţelegerii umane, încât nici măcar nu ni le putem imagina.
„Monstrul“ din Bodmin Moor, „demonul“ din Chartres, cel din New Jersey şi atâţia alţi „străini“, nu întotdeauna humanoizi, au găsit calea spre această lume, lăsând dovezi palpabile ale trecerii lor prin continente şi secole diferite. Aceeaşi cale sau poate alta decât cea pe care au păşit marinari, aviatori, soldaţi, nimeriţi accidental în locul şi clipa deschiderii unei porţi-tunel între dimensiuni. Poarta prin care răbufneşte fluviul ce aduce cu el făpturi ciudate, luând în schimb nave, avioane, trenuri, care de luptă, într-un flux-reflux fără de sfârşit.
Este posibilă simultaneitatea a tot ce a fost, este şi va fi? Poate o intruziune în trecut – accidentală sau voită – să schimbe istoria?
Se petrec mai multe fenomene inexplicabile în cer şi pe pământ decât suntem pregătiţi să acceptăm. Nu trebuie să credem în ele. E de ajuns să le admitem posibilitatea, să ne păstrăm mintea deschisă, analizând cu obiectivitate şi detaşare mărturii, dovezi, fapte – căci Necunoscutul este aici, acum, printre noi.
”O carte bulversantă, cu mărturii și dovezi uluitoare!” (Roberta Tărtășeanu)
”După ce am citit această carte, felul în care am privit lumea s-a schimbat substanțial, căci am realizat că realitatea are, uneori, fațete ascunse pe care n-aș vrea să le văd niciodată, dar care s-ar putea să-mi apară în cale când mă aștept mai puțin!" (Stela Rădoi)