Ideea necesității abordării problematicii teoriei lecturii ni s-a conturat destul de neclar când încheiam o sumară trecere în revistă a câtorva teorii pe care le-am considerat a fi la „izvoarele aventurii metodologice moderne”. Ulterior, extinzând incursiunea la sociologie, teoria imaginarului, estetica receptării, principiile istoriei contrafactuale și teoria comunicării (unele abordate și în structură de curs universitar), harta teoriei lecturii a devenit mai clară, simultan cu elaborarea unor comentarii privind „starea culturală” a câtorva opere prezente în canonul literar românesc, dar și la un contact mai atent cu mișcarea devenită tot mai haotică a ideilor din realitatea imediată. (…)