Lucrarea „Ultimele 67 de zile din domnia regelui Carol I” prezintă situația politică din România după consiliul de coroană de la Sinaia (21 iulie/3 august 1914) până la încetarea din viață a regelui Carol I la 27 septembrie/10 octombrie, mai precis încercările diplomației Puterilor Centrale, și implicit pe cele ale puterilor Antantei de a atrage România în război de partea lor, văzute prin prisma telegramelor diplomatice austro-ungare, germane și belgiene, majoritatea inedite. Declarațiile personale de simpatie și fidelitate ale regelui Carol I față de reprezentanții Vienei și ai Berlinului la București în această perioadă aveau să afecteze grav prestigiul suveranului în ochii poporului român, după o lungă și rodnică domnie, și să-l lipsească după trecerea în eternitate de supranumele, pe deplin meritat, de Carol cel Mare. Documentele prezentate, redactate de diplomații cu care suveranul avea o relație privilegiată, demonstrează însă că indiferent de declarațiile sale personale, atitudinea regelui a fost în conformitate cu cea a majorității covârșitoare a elitei politice românești, așa cum fusese în toți cei 48 de ani de domnie. Faptul că în pofida dorinței vehement afirmată de opinia publică, România nu a intrat atunci în război de partea Antantei, pe lângă marile beneficii financiare pe care le-a adus ulterior, prin vânzări masive de materii prime mai ales Puterilor Centrale, a corespuns întru totul interesului național și imperativelor momentului.