Ma gandeam, citind acest roman, ca autorul face parte din ultima generatie care mai cunoaste de visu "la belle epoque", ce insemnau Bucurestiul intr-adevar parizian in atmosfera, un bal stralucitor, relatiile intre oameni bazate pe un incredibil simt al nuantei, al "nespusului" care sugereaza totul, al freneziei de a trai "total", senzorialitatea parfumurilor si a elegantei cotidiene sau a restaurantelor exclusiviste etc. Indescriptibile altfel decat literar, astfel de lucruri s-au pierdut definitiv, vor ramane inaccesibile celor de azi, ele nu sunt de aflat in arhive. Ci numai in amintiri. Avem deci un roman in care atmosfera e totul, un fel de cronica de familie, de fapt a doua neamuri, cu nesfarsite ramificari in trecut, unite si despartite de uri si aliante vechi. Alecu Ivan Ghilia are evident placerea de a povesti si de a picta narativ contexte de epoca. Densitatea epica a palimpsestului de romane vine tocmai din frenezia de a elibera o multime de povesti, din diferite epoci. Un roman care se citeste cu placere, despre o lume disparuta, nesupravietuind decat in poveste...- Christian Craciun