Cei care se vor opri la aceste prime rânduri și vor crea „zvonul” (Doamne, ce bine-ar fi!) nu că ar vrea să lovească în tânărul autor, ci ar căuta să se ascundă repede în dosul unor formule comode – acesta e un alt obicei de la noi. Cei care vor merge mai departe cu lectura vor vedea că, în afară de câteva coincidențe geografice și naturale de pe întinsul Olteniei (satul Corșor, al copilăriei, făcând parte din Alimpeștii Gorjului de sub munte), la care se adaugă inevitabilele regionalisme lingvistice, Marius Marian Șolea face cu totul altceva.

Marin Sorescu se oprise la limita fiziologiei mediului transferat în poiezie… Șolea sondează mai în adâncuri, adică în sociologie și în filozofie. Șolea transpune în vers nu obiceiuri, limbaje, ci mentalități, determinări astrale și mistice chiar. Mai apoi, spre deosebire de Sorescu, poetul nostru nu se ocupă de personajul locului, ci mai mult de sine în raport cu acest personaj. -- Valentin Tașcu