Unde fugim de acasă? este o carte care îți taie răsuflarea, atât de mult te uluiește cu jocurile de cuvinte din proza sa ritmată. „Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești“, cum anunță subtitlul, o carte pentru copii sau, spun criticii mai buni cunoscători ai poeziei lui Marin Sorescu, despre copilăria posesoare de aventuri și forțe imaginative, despre prima vârstă a cunoașterii, când lumea apare cum nu este și este cum nu pare. Poetul, care este un maestru al ironiei, al persiflării, al întrebuințării absurdului, face, de pildă, mici escapade în țara basmelor, unde unele povești frumoase sunt spuse de-a-ndoaselea.

Balaurul e prost și fricos, calul, răpciugos, iar zâna zânelor nu e „cine știe ce pricopseală“ și nici nu mai trebuie salvată, fiindcă oricum se va descurca și de una singură. De geniul parodic al lui Marin Sorescu nu scapă nici proverbele, nici zicalele, nici locurile comune. Totul e răstălmăcit, parafrazat, deformat, cu inteligență și cu umor, ca într-un caleidoscop, dar rezultatul e atât de frumos, încât cartea, care a apărut în 1967, i-a încântat și pe regizorii de teatru, care au dramatizat acest superb volum și i-au adus pe copii și mai aproape de candoarea literaturii. „Chiar prin întrebarea ambiguă din titlul cărții sale,

Unde fugim de-acasă?, Marin Sorescu are grijă să pună la încercare perspicacitatea lectorilor. Este în întrebarea sa o provocare, o invitație la explorare de noi spații, un molipsitor dor de ducă, dar poate fi și o îndoială, o prevenitoare sugestie asupra caracterului iluzoriu al evaziunii. Conducându-și micii eroi pe drumurile fanteziei lor proprii, la circ sau pe țărmul mării, la piață ori pe Lună, pe pământ și sub pământ, în realitate și în poveste,