„Schema compozițională ternară emerge activ în practica muzicală începând cu muzica barocă drept consecință a înrâuririi exercitate asupra muzicii din direcția legităților retorice de organizare a discursului noțional. Ca dominantă, acest principiu se instaurează în muzica Clasicismului și Romantismului muzical, situându-se într-o opoziție radicală față de arhetipul catenă. Ocuparea poziției superioare ca tipologie de formă, trinomie retorică, dramaturgică, procesuală și funcțională îi este asigurată atât prin cumularea și exercitarea concentrată a tuturor acestor principii, cât și prin faptul că toate șapte triade conceptuale au putut fi formulate în urma mutației paradigmatice de la principiul formelor în lanț (rondo, variațiuni, marile forme ciclice) la principiul articulării ternare ca nucleu și prototip generativ.” (fragment)