Acest volum analizează rolul jucat de Uniunea Artiștilor Plastici din RPR / RSR în perioada 1950-1990 în consacrarea artistului socialist de stat din perspectiva relaţiei dintre artă și politică, așa cum este ea mediată de arhivele instituţionale ale domeniului artelor plastice. Volumul folosește un corpus important de documente de arhive care privesc UAP (ANIC, ACFP, CNSAS, Ministerul Culturii, MAE, revista Arta plastică / Arta) și propune o analiză detaliată a organizaţiei create de regimul comunist pentru a gestiona domeniul artelor plastice.

Printre problemele analizate s-au aflat natura acestei organizaţii, componenta sa sindicală, dar și caracterul său de asociaţie profesională. O a doua arie de interes a vizat situarea UAP în cadrul instituţional cultural comunist și al relaţiei sale cu Ministerul Culturii în ceea ce privește rolul jucat de diferite instituţii subordonate (în principal Fondul Plastic), dar și legat de diverse chestiuni financiare (surse de finanţare, venituri și cheltuieli). Aparent, UAP a fost o instituţie centralizatoare cu rol de intermediar sau de mediator între stat (Ministerul Culturii și PMR /PCR) și artiștii profesioniști. Studiul detaliat al Uniunii ne arată că UAP a coordonat structurile subiacente sau, uneori, paralele ale Fondului Plastic (FP) și Combinatului Fondului Plastic (CFP), dar că relaţia sa cu acestea și cu Ministerul Culturii a variat în cele patru decenii.

În timp ce FP avea un rol sindical și de executor, ministerele erau comanditari, iar Uniunea avea doar o autonomie controlată de Ministerul Culturii. Cartea analizează Uniunea Artiștilor Plastici ca instituţie centralizatoare, ideologică și examinează rolul acesteia în sistemul de comenzi de stat, dar și relaţiile sale cu străinătatea și cu Securitatea. În fine, volumul se încheie cu o privire de ansamblu asupra principalelor transformări instituţionale de după 1990.

Caterina Preda