MICHEL FOUCAULT – Utopiile reale. Corpul utopic (HETEROTOPII)
„În 14 martie 1967, Cercul de Studii Arhitecturale din Paris îl invita pe Michel Foucault să țină o conferință despre spațiu, asupra căruia acesta propunea o nouă analitică pe care o botezase „heterotopologie”. Textul acestei conferințe a avut o circulație restrânsă, rezervată exclusiv membrilor acestui cerc sub formă de dactilogramă, cu excepția unor extrase în franceză apărute în 1968 în revista italiană L’Archittetura, până la publicarea lui la Berlin, în toamna lui 1984, în cadrul expoziției „Idee, proces, rezultate” organizată la Martin Gropius Bau. Această expoziție a fost principala manifestare, dintre cele șaptesprezece, prin care International Bauausstellung (IBA) prezenta publicului bilanțul activităților sale de reconstruire și renovare a Berlinului. Ea își imagina reunificarea orașului‑capitală, care părea să ilustreze într‑un mod ciudat „spațiile altfel” din textul lui Foucault din 1967. Autorizându‑i publicarea, cu puțin înainte de dispariția survenită la 25 iunie 1984, filosoful îl făcuse in extremis să intre în corpusul scrierilor sale autorizate. De atunci, acest text nu a încetat să fie tradus și comentat. „Cum a putut să rămână neexploatat vreme de douăzeci de ani? Cum de n‑am înțeles noua importanță a spațiului și a spațialității?”, se întreabă Edward Soja, înfocat promotor californian al „heterotopology”? Poate fi însă interpretată distanța dintre aceste două date, 1967 și 1984, precum și istoria acestei tăceri, ca istoria unei nonreceptări? Oferă oare noțiunile de receptare și de nonreceptare o grilă de analiză suficient de fină pentru a putea discerne o serie de transformări atât ale discursurilor estetice, epistemologice și politice ale arhitecților și urbaniștilor.” (Daniel Defert)
„Foucault a trăit circulând permanent, deplasându‑se. Relația lui cu spațiul a fost una specială, adică fundamentală. S‑a expatriat tot timpul, spre cele mai ciudate și neașteptate direcții. N‑a fost, însă, un călător, un devorator de spațiu, și nici un nomad, un rătăcitor; ci un căutător de spații mereu «altele», pe care le‑a privit întotdeauna ca puncte de graniță între un Același în expansiune și un Altul rezistent pornind de la care puterea identicului poate fi atacată, hărțuită. Deplasarea neobosită a lui Foucault poate fi înțeleasă și ca un război de gherilă cu formele și avatarurile puterii, în încercarea de a evita o tematizare static‑frontală care s‑o «metafizicizeze», adică exact capcana pe care puterea, neîncetat, ne‑o întinde: Foucault a jucat pe terenul și cu armele puterii, în felul ei, încercând mereu s‑o surprindă. Prin permanentă «delocalizare», Foucault a mai căutat, totodată (în mod declarat, de data aceasta), să‑și piardă identitățile în care puterea încerca să‑l închidă. Spațiile spre care el s‑a îndreptat au fost întotdeauna niște spații de inventare de sine prin contact cu alteritatea rezistentă, cu alteritatea ca rezistență. Au fost, întotdeauna, niște spații în care el spera că mai subzistă ceva din Exteriorul pierdut.” (Bogdan Ghiu)
Cuprins
Nota traducătorului
(HETEROTOPII)
Nota editorului francez (Philippe Chevallier)
Michel Foucault
Utopiile reale sau Locuri și alte locuri
Corpul utopic
Altfel de spații
DOSAR. Interpretări, preluări, proiecții, utilizări, prelungiri
„Heterotopie”. Tribulațiile unui concept între Veneția, Berlin și Los Angeles (Daniel Defert)
Limbaj, societate, corp. Utopii și heterotopii la Michel Foucault (Philippe Sabot)
Postfață
E la nave va. Un concept „ușor” pe valurile istoriei (Noi exerciții de Foucault‑sofie) (Bogdan Ghiu)
MICHEL FOUCAULT (1926‑1984), filosof francez. A predat „istoria sistemelor de gândire” la Collège de France. Principalele scrieri: Folie et Déraison. Histoire de la folie à l’âge Classique (1961), Les Mots et les Choses. Une archéologie des sciences humaines (1966), L’Archéologie du savoir (1969), Surveiller et punir. Naissance de la prison (1975), Histoire de la sexualité (3 vol., 1976‑1984).