Teza care stă la baza acestor prelegeri, este aceea că adevărata educație trebuie să se întemeieze pe cunoașterea ființei umane în ansamblul ei și că o astfel de cunoaștere nu poate fi obținută fără iubire.
Pe această bază, Steiner prezintă înțelegerea sa asupra fiecărui aspect al dezvoltării copilului – corporal, psihologic și spiritual. În același timp, el arată că, pentru a se dovedi demni de chemarea lor, profesorii trebuie să înceapă un proces de dezvoltare interioară. În viziunea lui Steiner, ființele umane sunt cele care dau valoare și sens lumii.
Cu toate acestea, educația modernă subminează treptat acest sens. Prelegerile de față demonstrează că educația poate vindeca această lipsă de sens și poate restabili sensul omenirii în lume. Steiner discută, de asemenea, despre funcționarea practică, de zi cu zi, a școlii.
El vorbește despre stilurile de predare, despre conferințele profesorilor, despre întâlnirile dintre părinți și profesori și despre modul în care educația Waldorf este legată de mișcarea antroposofică. Această carte, servind ca o bună introducere în concepția lui Steiner cu privire la educație, reprezintă, de asemenea, rodul a patru ani de experiență în școala Waldorf.