Celebrele întrebări „ce?”, „cum?” şi mai ales „de ce?” îşi găsesc în volumul al III-lea al foiletonului „O inimă de broscuţă” răspunsuri ingenioase şi fermecătoare prin intermediul personajelor inedite cu care ne-a obişnuit această carte.
Relaţia bunic-nepot este pusă într-o lumină caldă, menită să ne deschidă inimile pentru a ne însuşi acordurile Valsului stelar al vieţii.
În ciorchinii strălucitori ai poveştilor ce decurg una într-alta, una dintr-alta, ca într-o versiune modernă a ciclului O mie şi una de nopţi, se evidenţiază două episoade de natură mitologică, sosite cumva pe filiera creştinismului popular, dar excelent prelucrate, de o originalitate sui generis, care luminează ca nişte mari boabe de struguri domneşti, chiar dacă sunt cumva „decupate” şi pulverizate de-a lungul întregului volum.