Prozatoarea (și poeta ) de la Sibiu se revendică, bunăoară, din Hortensia Papadat-Bengescu, faza superioară a prozei ei de analiză psihologică în accepția subiectivității obiectivate, dacă se poate spune așa, care marchează și proza, deopotrivă “ analitică “ și “ creatoare “, a lui Camil Petrescu, Anton Holban, M. Blecher, Henriette Yvonne-Stahl, Dana Dumitriu etc. E adevărat că accentul cade în scrierile sale pe observarea interiorității. Tema singurătății și a cuplului ocupă prim-planul acestora încă de la început (Sângele alb al pietrelor, Nisipul memoriei, Dincolo de dragoste), îndeobște prin mijlocirea rememorării, unde epicul există, dar analiza meticuloasă și reflecția eseistică fac legea. E spiritul literaturii moderne, nu acela al prozei de la principesa de Cleves citire și, de aici, la romantism până la psihologismul naturalist. (Constantin Trandafir)