Opera integrală N. Steinhardt apare din iniţiativa Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în coeditare cu Mănăstirea „Sfînta Ana” Rohia.
„Primul volum Varia din cadrul Integralei Steinhardt recuperează, în primul rînd, două texte aflate în arhiva Mănăstirii «Sfînta Ana» Rohia, din care autorul a publicat, de-a lungul timpului, cîteva fragmente cărora le-a conferit – prin unele demersuri de revizuire – statutul unor articole autonome. Este vorba de două dactilograme, intitulate André Gide şi Post Bellum, care în proporţie de două treimi sînt inedite. În al doilea rînd, am inclus aici articolele publicate de N. Steinhardt în revista Liceului «Spiru Haret», Vlăstarul, în Adevărul, Victoria, Lumea, Viaţa socială CFR şi Contemporanul în perioada 1928-1948 şi care apar pentru prima dată în volum. În Addenda figurează textele cuprinse în rubrica «Da şi Nu», precum şi «Programul Facultăţii de Filosofie pe anul 1955» – parodie prin care este vizată «Tînăra Generaţie» – , recuperate din Revista burgheză, care, deşi nesemnate, îl indică drept autor, atît prin stil, cît şi prin conţinut, pe N. Steinhardt, iar la final – un fragment de jurnal steinhardtian din deceniul patru al secolului trecut.” (Florian Roatiş)