Vlad Drăgoi

În zilele astea de început de mai, textele voastre, prieteni, mi-au fost jocul ăla imersiv tare, unde în fiecare nivel/biom nou caut fie să rotesc camera minute în șir pentru peisaj, fie să alerg cu poftă pe linia unei povești bine susținute, puternice cap-coadă, fie să grindui cu degetele albe pe manetă pentru echipament de top versus boșii formidabili, feroce dar finalmente corecți. Fie toate astea deodată, nu de puține ori pe parcursul unui singur grupaj. Am înroșit conjuncții, cuvinte, pasaje, strofe, am zis „textul ăsta nu”, convins că săpăm bine unde săpăm, că lucrul găsit la capăt e al vostru și vă place mult cum e. Și nu v-am zis pe grup și n-am marcat niciunde pe texte, dar pe unde n-am intervenit deloc, fiți siguri că a fost și rost de invidie. Mersi mult pentru joc. Vă aștept volumele.

Claudiu Komartin

Eram nerăbdător să-i văd pe tinerii poeți ai anilor ’20 găsindu-se și potrivindu-și chemarea și căutările, iar ceea ce au reușit deja să agrege la București în numai șapte-opt luni Cenaclul și Laboratoarele Visceral răsplătește așteptarea. Grupul e cel puțin la fel de divers și de bogat în individualități pe cât erau în prima parte a deceniului trecut „Zona nouă” sibiană sau Cenaclul „Euridice” prin 2002-2003. Prima generație născută și crescută în libertate în România ultimilor 70 și ceva de ani (nu că provocările ei socio-politice și identitare ar fi mai mici decât ale 60-iștilor, 80-iștilor sau 2000-iștilor) a început să rodească poetic, și sunt sigur că o parte dintre acești 13 poeți vor confirma pe deplin (odată ce vor începe să debuteze în volum) lucrurile entuziasmante preconizate de promoția anterioară a lui Mihók, Nițescu, Văsieș, Fanfarov, Gavrilovici, Chilari și Pascale.

Radu Nițescu

Când vine vorba de Cenaclul Visceral, îmi vin în minte personaje de basm (mai degrabă zmei decât feciori de împărat) care cresc într-o lună cât alții în zece. În ultimul an, au pus pe picioare un întreg spațiu cultural, una dintre cele mai reușite serii de evenimente din zona de poezie/ open mic de care se bucură Bucureștiul. Cu atât mai lăudabil cu cât nu-i împinge de la spate decât pasiunea – și prietenia. Aici vedem unele dintre cele mai tari voci din poezia foarte tânără: ce-i apropie, ce-i deosebește, și cine știe dacă peste câțiva ani o să-i apropie sau o să-i deosebească mai mult.