Desacralizarea resimtita agresiv defineste versul poetului satmarean Ioan Nistor, iar cotidianul aflat intr-o bancruta ontologica devine preocuparea artistului pe care il surprindem pe scena lirica rostind un soliloc, marca a singuratatii, a disolutiei, a rupturii de intreg. (IMELDA CHINTA)

Ca intr-un scriptorium ale carui „celule creative” absorb si retin totul, fatetele poeziei lui Ioan Nistor exhiba o legatura secreta, vag blagiana, cu relieful geografiei in care exponentul ei s-a nascut si in care vietuieste ancestral. Pe aceasta suprafata ondulata se poate observa cum se deseneaza, In Fabuloria(!), liniile unui neoexpresionism sui-generis de sorginte nordica, rasucit in sine si ironic, unic in felul sau pentru „grupul poetilor din Nord”, dar deosebit de spectaculos. (STEFAN ION GHILIMESCU)

Ioan Nistor este cunoscut indeosebi ca poet, dar si ca un fin comentator al fenomenului liric. Un poet discret, inzestrat cu o sensibilitate aparte, care a reusit sa impuna o geografie lirica proprie. (GHEORGHE GLODEANU)

Un poet discret, pentru care poezia este o stare de dialog cu sine, si care transforma verbul poetic in oglinda introvizoare este Ioan Nistor. (CORNEL MUNTEANU)