Poate că niciodată istoria literaturii n-a cunoscut un paralelism atât de izbitor ca acela dintre Bulgakov şi Molière. Neconformist prin vocaţie, autorul Maestrului şi Margaretei aduce mereu în dificultate cenzura stalinistă. Şi atunci se recunoaşte, până la identificare, în Molière. Viaţa domnului de Molière nu e atât o biografie, cât romanul scris la persoana întâi de un prozator şi dramaturg rus din secolul XX care intră în paginile cărţii la fel cum Pirandello intră în scenă spre a-şi observa direct personajele, a sta de vorba cu ele şi a le atinge. Simpatia pentru eroul său capătă deopotrivă pudoarea şi patetismul născute din raportarea la sine. Relaţia cu puterea politică e jocul periculos în privinţa căruia autorul, la fel ca Molière, nu-şi face iluzii. Ce rămâne în fond e opera, adusă la lumină prin mâinile complice ale unei moaşe pricepute, şi comicul inerent farsei pe care o trăim. Viaţa domnului de Molière e întâlnirea între doi mari scriitori.