Dincolo de ideea de a construi un roman ideologic, Duiliu Zamfirescu poseda trasaturi de romancier, avand abilitati de a construi dialogul cu naturalete. Viata la tara si complementul sau (Tanase Scatiu) au o schema narativa interesanta: preocupate sa sugereze, prin lentoare si previzibil, ritmul insusi al vietii, romanele beneficiaza de finaluri neasteptate si violente; Viata la tara se incheie cu infruntarea dintre Matei Damian si Tanase Scatiu, iar cel de-al doilea roman, terminat in mod precipitat si sumbru, ni-l arata pe Scatiu sfasiat de tarani. Deznodamantul ambelor romane are nerv tocmai pentru ca reuseste sa acopere comentariile auctoriale.