ALEJANDRO ZAMBRA (n. 1975), poet, eseist, scenarist și romancier chilian, a studiat literatura hispanică la Instituto Nacional General José Miguel Carrera și la Universidad de Chile. A urmat un maste-rat în studii hispanice la Madrid și a obținut titlul de doctor în literatură la Pontificia Universidad Católica de Chile. A debutat ca prozator în anul 2006 cu romanul Bonsai (tradus în română de Liliana Pleşa Iacob, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2017), care a fost recompensat cu Premiul Criticilor Literari din Chile. Au urmat Viața necunoscută a copacilor și Formas de volver a casa, care s-au bucurat, de ase-menea, de aprecierea criticii și a publicului. Facsímil, cea mai recentă operă a autorului chilian, este consid-erată de către The Guardian și The Irish Times una dintre cele mai bune cărți apărute în 2016. Cărțile lui Zambra au fost traduse deja în zece limbi și au primit prestigioase premii literare naționale și internaționale, precum Premio del Consejo Nacional del Libro y la Lectura (Chile, 2007 și 2012), Premio Altazor (Chile, 2012), Prins Claus Prijs (Olanda, 2013) și Premio Mu-nicipal de Literatura de Santiago (Chile, 2014).
În prezent, Alejandro Zambra predă literatura la Universitatea Diego Portales din Santiago, Chile.
Considerat de critica de specialitate „noua stea a literaturii din latino-americane“, ALEJANDRO ZAMBRA s-a impus pe scena literară prin stilul original și prin plăcerea de a istorisi. În 2007, a fost inclus în Bogota 39, o listă a celor mai importanți scriitori din America Latină sub 39 de ani. În 2010, revista britanică Granda l-a nominalizat printre printre cei mai importanți 22 de romancieri de limbă spaniolă sub 35 de ani. „Scriu pentru că am nevoie să simt că nu am murit“, mărturisește Zambra.
În fiecare seară, Julian, tânăr profesor și „scriitor de duminică“, improvizează scurte povestiri despre copaci pentru a o adormi pe Daniela, fiica lui vitregă, un ritual de la care nici adultul, nici copilul nu se abat niciodată. Nici măcar în seara în care Veronica, soția lui Julian și mama Danielei, întârzie inexplicabil de mult. Cuprins de panică, profesorul se teme că a fost părăsit și își petrece noaptea scriind despre cea care îi este soție, despre viața lor împreună, despre trecut, promițând că își va încheia povestirea când Veronica va ajunge acasă ori atunci când va căpăta certitudinea că femeia a dispărut pe veci. Romanul îl poartă pe cititor într-un subtil joc al trecutului cu prezentul, dar și al prezentului cu viitorul, căci Julian își imaginează ziua în care Daniela, în vârstă de 30 de ani, îi va citi însemnările din noaptea care le-a schimbat viețile pe vecie.
„Acum citeşte, e cufundat în citit: se străduieşte să-şi închipuie că nu cunoaşte povestea şi, pentru scurt timp, iluzia îi reuşeşte – se lasă purtat cu inocenţă şi timiditate, convins că are în faţa ochilor textul altcuiva. Totuşi, o virgulă prost pusă sau un sunet mai aspru reuşesc să-l aducă la realitate: este atunci, din nou, autor, autorul a ceva, un fel de poliţist al propriei persoane care îşi sancţionează greşelile, excesele, pudorile.“ Alejandro Zambra