O savuroasă colecție de povestiri inspirate de vacanțele anilor ʼ80 în România.

„În această lume așezată a vacanțelor noastre și a traseelor pe care le stabilim mereu în avans ca într-o conspirație sau, mai degrabă, ca într-o incantație, mă simt și acum în deplină siguranță.”

Vacanțele anilor ʼ80 au un aer previzibil, liniștitor: sejurul la mare rezervat prin agenția ONT, excursiile pe munte, camerele de hotel, gazdele. Lipsurile sunt și ele o constantă, dar Adina întreabă la fiecare restaurant, plină de poftă și de speranță: „Pepsi aveți?“

Mâncarea inclusă în pachetul de vacanță e puțină și proastă, la Vila Lili nu se dă căldură, ciocolata de la Shop e doar pentru turiștii străini. Însă niciun neajuns nu-i descurajează, nici măcar pe Anton, care-și risipește supărarea rostind cuvinte împotriva „iubitului conducător“. Sandviciurile și chiftelele pregătite de Doina pentru drum sunt surse de energie în momentele de relaxare petrecute împreună, la munte, la mare, în orice împrejurare.

Citate din cartea Vine vacanța cu trenul din Franța:

• „Și uite așa mi se hotărăște mie soarta – ca să nu mă transform într-un copil sălbatic precum Mowgli din Cartea junglei, în vara asta trebuie să merg în tabără, deși abia am terminat clasa a II-a, de puțină vreme reușesc să adorm de una singură, în camera mea, fără să mă țină nimeni de mână, iar când mă pierd de mama sau de Anton, încep să plâng, așa cum s-a întâmplat atunci când m-am rătăcit în magazinul Bucur Obor.”
• „E multă liniște în jur, nu se vede nici țipenie de om. Parcă am fi pe o altă planetă, atât de departe de civilizație. Însă suntem doar la vârful Omu. O mamă, un tată și un copil, singuri, sub o umbrelă, la două mii de metri deasupra nivelului mării.”

Adina Popescu: „Înainte, vacanțele erau trasate și organizate de către Stat, ca multe alte activități din timpul liber. Mergeai la Oficiul Național de Turism - ONT, îți cumpărai un bilet pentru un sejur de 12 zile pe litoral sau la băi. Acum poți merge oriunde. În anii '80 cel puțin, nimeni nu mai mergea în excursii în străinătate, nici măcar în țările socialiste „prietene”. Pentru mine, granița era un capăt al lumii cunoscute, nu reușeam să-mi imaginez ce se întîmpla dincolo. Copiii de astăzi merg de la 2-3 ani cu părinții lor în vacanțe la Paris sau la Roma, orașe la care copiii anilor '80 nici nu îndrăzneau să viseze. Nimeni nu mai suferă de foame în vacanță, e de neconceput ca la restaurantul hotelului să nu poți bea o bere sau o Coca Cola.”