La doi ani după susţinerea tezei sale de doctorat cu o temă îndrăzneaţă, Un scriitor din exil şi tema exilului: Vintilă Horia, Mădălina-Violeta Dîrmină se hotărăşte să publice rezultatele cercetării sale laborioase într-un volum, clarificând multe dintre penumbrele vieţii şi operei unui scriitor de excepţie din diaspora, în tentativa de reintegrare definitivă a acestuia în circuitul valorilor naţionale. Dintre recuperările postrevoluţionare, prozatorul Vintilă Horia (1915 – 1992) reprezintă un caz singular, întrucât consacrarea sa europeană datează din 1960, când i se atribuie Premiul Goncourt pentru romanul Dieu est né en exil de la Editura Fayard. Controversele iscate, la vremea respectivă, în legătură cu trecutul său legionar, n-au avut darul să anuleze opţiunea Academiei Goncourt. Istoria decernării premiilor menţionează, totuşi, în dreptul anului 1960: attribué mais non decerné. Este surprinzător sau, mai degrabă, simptomatic cât de puţine informaţii ne parvin pe filiera istorico-literară despre emigrantul în Argentina din 1948, după ce puterea comunistă îl condamnase pe Vintilă Horia, în contumacie, la 25 de ani de muncă silnică pentru inventate “crime de război.” (Prof. univ. dr. Nicolae Oprea)