Obraznic si lipsit de educatie, Ionel este copilul care nu recunoaste nicio autoritate in familie, fiind chiar rasplatit pentru inadecvarea comportamentului sau.
Gata sa rastoarne masina de cafea, isi loveste mama cu sabia, face larma de nedescris cu trambita si tobele, toarna dulceata in sosonii musafirului… Inacceptabil pentru regulile oricarei familii respectabile, dar o literatura de un comic fara varsta.
Cartea Vizita… este adaptata pentru copiii din clasele mici, care abia au invatat sa citeasca. Ilustratiile colorate stimuleaza creativitatea copiilor, care pot vizualiza mai usor firul povestii.
Textul cartii are un format mare si este structurat pe paragrafe carora le corespund ilustratii specifice, facand cartea usor de urmarit de cititorii incepatori.
Aceasta carte este ideala pentru parintii sau bunicii care vor sa le citeasca copiilor petrecand timp de calitate cu ei si ajutandu-i sa isi dezvolte imaginatia.
Ion Luca Caragiale
Poet, scriitor, ziarist, comentator politic, nuvelist, autor de pamflet, dramaturg si director de teatru, recunoscut pentru operele sale (n. 30.01.1852, satul Haimanale, judetul Prahova, astazi I.L. Caragiale, judetul Dambovita, Romania – m. pe data de 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German). Reinhumat in cimitirul Bellu din Bucuresti. A fost primul copil al lui Luca Stefan Caragiale si al Ecaterinei (n. Chiriac Karaboas). Nepotul lui Costache Caragiali si al lui Iorgu Caragiali. Tatal lui Mateiu I. Caragiale si al lui Luca I. Caragiale.
1859-1863 urmeaza si absolva la Scoala de baieti nr.1 din Ploiesti, patru clase primare.
In 1867 absolva la gimnaziul „Sfintii Petru si Pavel“, din Ploiesti, celelalte patru clase.
1868-1870 urmeaza cursurile Conservatorului de Arta Dramatica, avandu-l ca profesor pe unchiul sau, Costache Caragiale, care preda cursurile de declamatie si mimica.
In martie 1870 este angajat ca al doilea sufleor la Teatrul National, dar cand se iveste ocazia este si copist sau actor.
In 1871, renunta la postul de copist pe care il ocupa la Tribunalul Prahova si este numit sufleor I si copist al Teatrului National din Bucuresti, la propunerea directorului Mihail Pascaly.
1873-1875 – Odata cu colaborarea la revista Ghimpele, activitatea ziaristica a lui Caragiale este confirmata. Aici si-ar fi semnat si unele dintre cronici cu pseudonimele: Car… si Policar. In acelasi timp trece si prin redactia ziarului Telegraf, precum si a ziarului umoristic Asmodea.
Intre 1877 si 1881, colaboreaza cu articole, reportaje, note sau traduceri la ziarul politic al junimistilor, Timpul, si tot acum frecventeaza sedintele „Junimii“, in revista careia isi va publica, alaturi de M. Eminescu si I. Creanga, principalele piese de teatru (O noapte furtunoasa, 1879; Conu Leonida fata cu reactiunea, 1880, O scrisoare pierduta, 1885; D-ale carnavalului, 1885; Napasta, 1890). In 1879 face prima calatorie in strainatate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. In 1881 este revizor scolar in districtele Suceava si Neamt, de unde se muta, la cerere, in 1882, in circumscriptia Arges-Valcea.
In 1884, o cunoaste pe Maria Constantinescu. Din aceasta legatura se va naste Mateiu I. Caragiale. Stagiunea 1888/1889 il gaseste pe Caragiale in functia de director general al teatrelor, calitate in care se distinge, in ciuda sicanelor sistematice, ca un foarte exigent regizor si organizator.