„Cristian Tudor Popescu are «punci», narațiunea sa trezește îndată interes prin nerv și forță percutantă. Rămîne mereu un bun observator, care știe să surprindă natura aparte din oameni și mai ales amprenta pe care o pune asupra lor timpul. Pînă la un punct, Vremea Mînzului Sec este o resuscitare originală a romanului picaresc, cu o ironie secretă întoarsă către un timp al degradării.” (Ovid S. Crohmălniceanu)

„Vremea Mînzului Sec excelează printr-o scriitură nervoasă, densă, dublată de o excepțională capacitate de a propune imagini memorabile. Nu întîmplător cîteva dintre secvențele romanului se intitulează «Din imaginariu»: acolo primează oniricul, moartea se insinuează amenințător, viziunea devine terifiantă.” (Alexandru Călinescu)

„Cristian Tudor Popescu este un Caragiale al timpului nostru care a mai citit, printre alții, pe Borges și pe Cioran. Literatura lui Cristian Tudor Popescu este o literatură document și va rămîne, așa cum, în ciuda temerilor unor critici, între care și marele E. Lovinescu, au rămas schițele, foarte la zi, ale lui Caragiale.” (Ion Rotaru – O istorie a literaturii române de la origini pînă în prezent)

„Cred că prozatorului de idei, comentatorului politic, moralistului, polemistului, pamfletarului Cristian Tudor Popescu i s-ar potrivi următoarea memorabilă confesiune a lui Nicolae Labiș din 1956: «Sub zenit/ Am să fiu fericit/ Cînd cineva,/ Descifrîndu-mi litera și inima mea,/ Va putea fi privit/ Rîzînd, ori rînjind,/ Ori plîngînd».” (Mircea Martin)