Doi ani, două luni și două zile petrecute într-o cabană construită cu propriile mâini, în mijlocul naturii, la marginea lacului Walden, pescuind și cultivând legume pentru a supraviețui de unul singur. Astfel a luat naștere această carte-cult, o serie de meditații bazate pe o experiență reală a filosofului Henry David Thoreau, din 1845. Cufundat în natură, Thoreau pledează pentru un stil de viață simplu, pentru întrajutorare, dar și pentru independența economică față de stat. În Walden sau Viața în pădure, se discută despre ipocrizia societății și moralitate, despre sărăcie și bogăție, despre cum se poate trăi muncind puțin, dar cu cap, despre libertate și sensul vieții.
"A ales să fie bogat având puține dorințe și îndeplinindu-și-le singur." Ralph Waldo Emerson
"Thoreau e văzut atât de mult ca protestatarul perfect, excentricul și pusticul sfânt, iar Walden ca o carte-totem despre întoarcerea în natură, o odă a protejării ei, plină de îndemnuri la nesupunere civilă și anti-business, încât riscă să devină o carte la care toată lumea se închină, dar pe care prea puțini o citesc, la fel ca Biblia." John Updike
"Respingerea hotărâtă a lui Thoreau a convenționalismului îi atrage în mod special pe acei tineri care încă nu și-au găsit locul și își caută independența. Maximele sale transcendentale îi încurajează pe cei care se luptă să înțeleagă ordinea opresivă a lumii, fiindcă le permite să-și imagineze că ei se află deasupra acesteia." The Washington Post