A doua zi de ziua in care lucrurile ce am povestit s-au petrecut, veni la baliful Hermann Guessler de Brouneig un trimis de la cavalerul Beringer de Landenberg si ii spuse intamplarea lui Melhtal si razbunarea lui Landenberg. De abia sfarsise, cand sosi un arcas a domnului de Wolfranchiess. El spuse moartea stapanului sau si cu ce chip ucigasul scapase prin ajutorul unui om numit Wilhelm din Burglen, sat de subt carmuirea lui Guessler. Baliful fagadui ca sa va pedepsi omul acela. Abia dase cuvantul sau, cand veni un soldat din garnizoana de Schwanau. Soldatul povesti ca guvernorul, silnicind cinstea unei june fete de la Art, il intalnira la vanat doi frati a fetei si il omorasara, pe urma ucigasii scapasera in munte, unde in zadar ii gonira pe urma. Atunci Guessler se scula si jura ca daca Melthal, care zdrobise bratul slugii lui Landenberg, daca Conrad de Baumgarten, care omorase pe domnul de Wolfranchiess in baia sa, daca tinerii ce ucisera pe guvernorul castelului de Schwanau vor cadea in mainile sale sa vor pedepsi cu moarte. Trimisii era sa se duca cu acest raspuns; dar Guessler i-a chemat sa-l intovaraseasca pe piata publica de la Altorf. Sosind acolo, porunci sa implante in pamant o lunga prajina si in varful ei isi puse palaria, a caria fund era imprejurat de corona ducala a Austriei, pe urma puse sa trambiteze ca oricine, nobil, orasan sau taran, trecand dinaintea acestui semn a puterii contilor de Habsburg, sa se inchine spre dovada de credinta si inchinare, apoi a dat drumul trimisilor, poruncindu-le sa spuie aceea ce vazusara si sa indemne pe acei ce-i trimisara sa faca aseminea in respectivele lor carmuiri, care era, adaoga el, cel mai bun mijloc de a cunoaste pe vrajmasii Austriei; in sfarsit, lasa o streaja de doisprezece arcasi in piata si le a poruncit sa opreasca pe orice om care nu se va supune poruncii ce dase.