Dacă ar fi să răspunzi la întrebarea unde locuiesc zânele, ce ai răspunde? Ai fi rațional și ai zice că ele nu există sau ai căuta spre zările copilăriei și ai spune că zânele se află pe tărâmuri îndepărtate? În Zanele din Valea Cerbului, scriitorul Nestor Urechia face dovada faptului că știe exact unde viețuiesc zânele, făcându-ne cunoștință cu ele, cu delicatețe și bucurie. Basmele autorului sunt foarte vii și surprinzătoare, propunând o lume montană familiară în care se ascund, asemenea lui Peter Pan, făpturi de poveste.
Autorul reușește să consemneze în această carte povestiri pline de înțelepciune, învățăminte despre bunătate, vrednicie, seriozitate, izbânda omului de a urma calea cea dreaptă, dar și despre dorința lui de a-și îndrepta greșelile. Nu este astfel de mirare că Zânele din Valea Cerbului reprezintă cea mai cunoscută și îndrăgită lucrare a lui Nestor Urechia, cu peste 15 ediții apărute doar în secolul trecut, opera fiind redescoperită cu bucurie, în ultimii ani, de copii și părinți deopotrivă.