Dacă te-aș întreba unde locuiesc zânele, ce ai spune?
Crezi că ele nu există, că sunt doar plăsmuiri, sau le-ai căuta spre zările copilăriei, aflându-le pe tărâmuri îndepărtate, acolo unde omul nu le poate vedea, dar le poate simți prezența fermecată?
Într-o lume în care totul este posibil, scriitorul Nestor Urechia ne face cunoștință, într-o manieră inedită, cu zânele din Valea Cerbului.
Deși construiește un ținut de poveste, autorul îl aduce foarte aproape de tărâmul nostru: încântătoarele făpturi viețuiesc în localități cunoscute din țara noastră, astfel că lectura se aseamănă cu o plimbare pe trasee montane, familiare, ori cu o vacanță petrecută la bunici.
Fiind cea mai cunoscută și îndrăgită lucrare a lui Nestor Urechia, volumul de față cuprinde povestiri calde, pline de poezie, cu iz de basm și mult haz.