„Micul Paris” în anul marilor speranțe. O iubire care te poartă înapoi în cel mai nebun an al „anilor nebuni”. Zavaidoc, vocea care a sedus un oraș, dar a spulberat o singură inimă.

O tânără fată este prinsă într-o idilă fascinantă cu Zavaidoc, cel mai îndrăgit solist din perioada interbelică. Și pe măsură ce Bucureștiul este frământat de noile schimbări sociale și politice (dar și de o crimă enigmatică), vocea legendarului lăutar devine ecoul unei epoci pline de dorințe și capcane.

Pasiune, muzică și crimă în anul de glorie al Bucureștiului interbelic – o poveste de dragoste care a învins timpul!

București, 1923. În anul unei noi Constituții, al primului film românesc și al unei crime care a fascinat imaginația publicului, Micul Paris era orașul marilor pasiuni și speranțe. Pe fundalul unei metropole în plină transformare politică și socială, viața unei tinere fete se schimbă odată cu apariția celebrului Zavaidoc pe treptele casei sale. Într-o epocă lipsită de radio, microfon sau discuri autohtone, vocea inconfundabilă a artistului răsuna de peste tot, cântând suferința unui bărbat îndrăgostit în localurile pline de fum, în saloanele somptuoase sau în suburbiile animate de acordurile tarafului său. Zavaidoc nu a fost un simplu cântăreț, ci o emblemă a unei lumi în stare de orice, aflată la granița dintre tradițional și modern.

„Întâlnirea mea cu Zavaidoc s-a produs pe când încercam să înțeleg arhitectura complexă și parfumul anului 1923, cel mai nebun dintre «anii nebuni». Iar la fiecare pagină de ziar, în fiecare filă de carte, în filmele și în fotografiile începutului de secol XX, am regăsit vocea fără egal a acestui artist, care se mișca prin multe medii culturale și cânta cu aceeași pasiune atât operetă, cât și folclor, dar mai ales o muzică vie și epică, a orașului de după război. Tot ceea ce s-a întâmplat în anul 1923 cuprinde forța lui Zavaidoc, venită dintr-o poveste de iubire, imersiv legată de istoria unui an.” – Doina Ruști

„Un festin ameţitor al senzaţiilor şi imaginilor cu o bogăţie aproape impudică a limbajului, prin care Doina Ruşti desenează portretul Bucureştiului aşa cum îl face Orhan Pamuk pe cel al Istanbulului.” - Ana A.

„Prima mea întâlnire cu Doina Ruști (dincolo de una-două povestiri scurte) a fost o încântare. Bănuiam că e o povestitoare foarte faină și uite că nu m-am înșelat. Cărticica asta s-a pliat pe sufletul meu ahtiat după istorie - nu istoria din cărțile de școală, ci cea vibrantă a străzii, a mahalalelor, a oamenilor reali.” – Nona

„Dincolo de cuvinte există o putere de evocare și de aducere în prezent cum rar am întâlnit în lecturile mele. La un moment dat parcă auzeam zumzetul Lipscanilor sau al Curții Domnești, dar și copitele cailor pe podul Șerban Vodă.” – Diana