Într-o scriitură confesivă, fluentă și alertă, spectaculoasă stilistic și compozițional, lexicalizată abundent și deopotrivă litotică, romanul lui Alexandru Nemțanu conturează personalitatea unui personaj exponențial nu pentru o generație, cum se întâmplă în cazul celor mai mulți scriitori tineri, ci pentru sensibilitatea acută a epocii, martoră a schimbărilor de paradigmă epistemologică, filozofică și morală. Într-o lume a post-adevărului și, se pare, a post-valorii, tânărul intelectual Matei, protagonistul principal al scrierii, în ciuda proiectelor de împlinire fastă a destinului personal, ratează experiență după experiență, devine victima multiplelor crize: emoțională, culturală, religioasă și, ca un al doilea Mersault, asumă vidul sufletesc, alienarea, divorțul dintre el și decorul său, captivitatea într-o lume instabilă și incertă ce-i refuză până și recuperarea simbolică a copilăriei, ultragiată și ultragiantă ea însăși. Cu un ultim efort, aplică severe reducții fenomenologice istoriei personale și realității masificate și agresive, în căutarea punctelor de sprijin, a certitudinilor, a stabilității ființei și a valorilor, însă eșecul este total, proiecția de sine în spațiul existenței prelingvistice și a cogito-ului prereflexiv rămânând o simplă iluzie, o nostalgică și palidă urmă a umanității pierdute. Roman existențialist, al autenticității autoscopice, glisând contrapunctic structurile textuale – celei de suprafață surprinzând evenimente și comportamente într-o tușă deseori comică opunându-i-se una de adâncime cu substrat tragic, a pulsiunilor vitaliste primare și a pulsațiilor unei conștiințe interogative, vinovate, Zeul Seducției ocupă o poziție valorică distinctă în peisajul prozei românești actuale. Șerban Alexandru