E ziua lui Mog și toată familia se bucură să o sărbătorească.
Dar lui Mog nu-i plac zilele de naștere, și nici petrecerile, și mai ales nu-i plac petrecerile care sărbătoresc zile de naștere.
Oare își va schimba Mog părerea?
Pentru această poveste aniversară creată în colaborare cu Judith Kerr, editorul a folosit o selecţie din ilustraţiile care au dat viaţă mai bine de cincizeci de ani
minunatelor povești cu Mog.
JUDITH KERR* s-a născut la Berlin. A plecat din Germania împreună cu familia în 1933 pentru a scăpa de Partidul Nazist ajuns la putere și s-a stabilit în Anglia. A studiat la Școala Centrală de Artă și mai târziu a lucrat ca redactor la BBC. În 2012, a fost numită Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), iar în 2016 a primit Premiul Booktrust pentru întreaga sa activitate literară. Judith a continuat să scrie și să ilustreze cărți pentru copii până în ultima clipă. S-a stins din viață pe 22 mai 2019, la aproape 96 de ani.