Cu Ziua eliberării, finalist la Ray Bradbury Prize 2022, tradus în peste 20 de țări, George Saunders revine magistral la forma literară care l-a consacrat, oferind un volum de povestiri incisive și tulburătoare, care explorează natura umană în fața opresiunii, tehnologiei și alienării.
Povestirile lui Saunders, alcătuind un univers neașteptat, pătrund în cutele adânci ale subconștientului și scot la iveală monștri, dar și victime. Terifiantul se amestecă cu satira, grotescul cu sensibilul, realul pipernicit cu fantasticul trăit la cotele maxime ale disperării. Există însă mereu o fibră de caldă umanitate care răzbate dincolo de orice gest opresiv – o candoare care îți ajunge la inimă și te îndeamnă la reflecție.
„Un Gogol american: amuzant, incisiv, plin de nuanțe și mereu ghidat de o conștiință morală. Ziua eliberării nu face decât să confirme această perspectivă. Cele nouă povestiri de aici sunt inteligente și pline de umor, speculative, dar în același timp profund umane, narațiuni despre iubire, pierdere, dar și despre nevoia esențială de a crea legături.“ — Kirkus Reviews
