Povestea Curselor Oficiale din Sinaia:
Printre nenumăratele apucături ale câinilor regali de la Castelul Peleș una, și anume schiatul, a rămas de-a pururi în memoria timpului. Dintre patrupedele canisei regale, Boris a fost cel care s-a remarcat ca întâi mergătoriu în ale sporturilor albe. Boris cel mare, cum era alintat, unul din preferații regelui, a fost cunoscut mai ales pentru disprețul și teama pe care o arăta anotimpului ploios. De câte ori începea o bură se ascundea în cotloanele castelului și nu răbda să vază fulgerele sau să auză tunete. Dar cum se făcea mai frig afară și ploaia îngheța, vajnicul animal își schimba atitudinea și ieșea la bulgăreală și alergări interminabile pe pârtia din fața castelului Peleș. Asta până într-o dimineață când a nimerit în viteză într-un morman de țambre pentru gardul regal. Cum, necum, Boris cel mare și-a ținut regal echilibrul pe pârtie coborând în uralele supușilor majestății sale până jos. Lumea a luat exemplu și mulți au fost văzuți cum își legau drept schiuri bucăți din gard, dar pasămite nu erau așa nobile ca cele din gardul palatului că lumea tot cădea.