Filmul urmareste in viata reala visul oricarui om al strazii: sa devina candva celebru si sa scape definitiv de saracie, mizerie si umilinta. Ion Barladeanu va deveni probabil unul dintre cei mai importanti artisti romani contemporani, dar in mai 2008 era inca un anonim om al strazilor din Bucuresti.
Povestea
Ion Barladeanu este un om al strazii de 62 de ani. Doarme pe o saltea murdara la capatul unei ghene a unui bloc de pe Calea Mosilor, din bunavointa proprietarilor carora in schimb le sorteaza gunoiul. In “locuinta” sa, Ion recupereaza ceea ce ii cade langa pat si astfel ajunge sa citeasca toate cartile, revistele si ziarele pe care ceilalti nu le mai folosesc.
Cand era tanar, Ion visa sa devina regizor de film. In anii 70 a inceput sa creeze colaje pe care le numeste “filmele mele”, dar acesta este un secret pe care nu il impartaseste decat cu oamenii pe care ii considera destul de inteligenti ca sa ii inteleaga si sa ii aprecieze lucrarile. Pe Ion nu il intereseaza sa se imbogateasca din arta pe care o face, ci isi doreste doar o bicicleta simpla.
Dan Popescu este un tanar galerist care a auzit din intamplare despre Ion Barladeanu si s-a hotarat sa-l viziteze. Tanarul a fost coplesit de cele peste 800 de colaje facute de artistul din ghena intre anii ’70 – ’90, colaje care se incadreaza in suprarealism si popart, venind dintr-o vreme in care manifestarile artistice de acest fel erau interzise si complet inaccesibile romanilor. In mod ironic, acest artist autodidact crede ca el a inventat colajul, caci nu a mai vazut o astfel de forma de arta inainte.
La de 62 de ani, Barladeanu a expus la Bucuresti pentru prima oara 20 de lucrari pe teme politice.
Popescu i-a gasit o noua locuinta, in care s-a mutat dupa cateva luni, caci a fost reticent in a-si parasi cuibul de la ghena. Odata mutat, Ion incepe sa creeze noi colaje, care, ca si cele vechi, reconstituie trecutul din experientele personale ale artistului sau prezinta lumea prin prisma sa personala. Urmele experientei sale de gropar sau ale experientei in inchisoare pe vremea comunismului se regasesc in personajele din lucrarile sale.
Ion vrea sa se confrunte cu trecutul sau si isi viziteaza dupa aproape 20 de ani familia si casa parinteasca a copilariei de unde a evadat cand era foarte tanar. A fugit de familia care vroia sa il faca zidar comunist si care l-a respins, considerandu-l un “nebun, bun de nimic”.
Popescu pregateste primele expozitii ale lui Ion in strainatate. Este prezent la Basel si Londra in 2009 si la Paris in 2010.