INVISIBLE MOVIES, cel mai nou material discografic a lui ADRIAN ENESCU, strânge pe acelaşi disc inconfundabila muzică de film a mastrului care a însoțit multe nenumârate celebre producţii cinematografice din țară si străinătate. „INVISIBLE MOVIES” cuprinde partituri remarcabile din muzica de film a anilor 70 și 80 (Șapte zile, Profetul, aurul și ardelenii, Concurs, Faleze de nisip, Mircea, Să mori rănit din dragoste de viata, Ringul, Bietul Ioanide etc.), compoziţii din anii 90 (Hotel de lux, Pepi și Fifi, Die Letzte Station, Second-Hand, Femeia Visurilor) și chiar din 2013 (Kyra Kiralina).
„Am învățat și învăț să inventez muzică. De fapt adun sunete pe care încerc să le îmbin cît mai bine. Apoi caut o sfoară , subțire sau groasă, colorată sau uni și iau toate sunetele și le pun într-o ordine anume. Jocul cu mărgele de sticlă. Asta este de fapt muzica. Jocul sunetelor. Abstract și subliminal.Muzica îmi este al doilea suflet pereche.” Adrian Enescu
„Adrian Enescu este cel care a obligat muzica să devină personaj viu.” Alexandru Darie-Regizor
„Mă simt privilegiat că am avut ocazia să intru cîteodată, pe furiș și cu sfială, în mintea lui Adrian Enescu, așa cum m-am bucurat că Spike Jonze m-a "dus" în capul lui John Malkovich, într-un film de neuitat. Uneori, chiar poți să atingi invizibilul.” Tudor Giurgiu-Producător și Regizor
Anul acesta, Adrian Enescu a primit Premiul "CD-ul anului"- BIRD IN SPACE la Gala Premiilor de Jazz / Premiile MUZZA pe 2013 ediția a XII-a În 2013, Maestrul a fost premiat cu „Lifetime Achievment Award” la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și a primit Premiul de Excelență la Gala Premiilor de Jazz/Premiile MUZZA pe 2012. De-a lungul carierei sale, a primit 15 premii din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și 20 de premii din partea Uniunii Cineaștilor din România fiind unul dintre cei mai apreciați compozitori și producători de muzică din România
Unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni și compozitori români, Adrian Enescu (n. 31 martie 1948) este renumit pentru coloanele sonore a circa 65 de producţii cinematografice româneşti și europene. Este unul dintre pionierii muzicii electronice din România, abordând genul încă din anii '70. A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, a fost audient al Facultății de Muzică Electronică a Universității Stanford (California) și este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Compozițiile sale au fost incluse în celebrele colecții de muzică ambientală Buddha Bar și Cafe del Mar. A compus muzică de film, de teatru și balet pentru companii prestigioase din Belgia, Italia, Olanda, Japonia, China sau Australia și în țară pentru spectacole de operă și teatru montate de Alexandru Darie (Orfeu și Euridice, Anatomie, Titus, Căderea Romei, Triumful dragostei etc.). În ultimii ani, compune muzică electro-acustică, muzică simfonică şi jazz.
Compoziții, Mastering și Mixaj: Adrian Enescu
Producător Artistic: Alexandru Sipa-Fundația MUZZA
Producător Executiv: Andi Enache-A&A Records
Grafică și DTP: Adi Păun
Adrian Enescu - Invisible Movies este un CD produs și distribuit în România exclusiv de A&A Records World & Jazz.