Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă

      Elena Vladareanu

      Elena Vlădăreanu scrie poezie și teatru dar și, mai nou, cărți pentru copii. Responsabilă cu ecranul, deci cu filmul, în cadrul emisiunii Scena și ecranul de la Radio România Cultural (alături de Raluca Rădulescu, căreia îi revine scena), Elena Vlădăreanu este una dintre doamnele „responsabile” și cu Premiile „Sofia Nădejde” pentru Literatură scrisă de femei, ajunse cu succes la a treia ediție în 2020.

      Dintre cărțile publicate, amintim: din confesiunile distinsei doamne m. (debutul underground în colecția carmen coordonată de un cristian, 2001), pagini (Timpul, 2002), fisuri (Pontica, 2003), europa. zece cântece funerare (Cartea Românească, 2005 și Tracus Arte, 2018), spațiu privat. a handbook, cu ilustrații de Dan Perjovschi (Cartea Românească, 2009), volum pe baza căruia regizorul Bobi Pricop a făcut la „Teatrelli” un one-woman-show cu Andreea Bibiri în 2019. Cu ocazia apariției volumului bani. muncă. timp liber (Nemira, 2017), autoarea a acordat Andrei Rotaru un foarte interesant interviu pe blogul Cărturești, pe care vă invităm să-l citiți aici. Urmează minunata lume disney (Nemira, colecția Vorpal, 2019).

      Prima ei carte pentru copii este proaspăt apărută la Vellant și se intitulează Poznăi. Întâmplări cu două prințese/zuze, cu ilustrații de Liliana Basarab, artistă vizuală aflată de asemenea la prima ei aventură în lumea ilustrațiilor pentru cărțile de copii. Puteți (re)vedea aici evenimentul de lansare a Poznăilor, care a avut loc chiar pe 27 mai pe pagina de Facebook Cărturești, în cadrul celei de-a doua ediții (virtuale) a Parcului copiilor.

      Elena Vlădăreanu este invitata săptămânii 28 mai – 3 iunie în Raftul autorilor români pe carturesti.ro. Toate titlurile în stoc ale autoarei au 20% reducere în perioada campaniei, exclusiv pe carturesti.ro, în limita stocului disponibil.