Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă

      Filip Florian

      Se retrage pentru a scrie în tihnă, și gratie acestei necesitați, a resuit să găsească "ultimul Macondo din Europa", satul Ciocanu din județul Argeș, "un loc absolut fantastic, unde eu mă simt în largul meu, pentru că iubesc enorm muntele, fânețele și pădurea, și nu doar așa, la nivel decorativ, ci într-un soi de intimitate totală cu ele, le simt vibrațiile, le cunosc semnele, le știu ciudățeniile. Ore întregi, doar eu cu gândurile mele, pot să umblu după flori de ceai, după ciuperci, după fragi sau afine."
      Filip Florian a debutat cu romanul "Degete mici", in2005 și a fost recompensat cu Premiul pentru debut al României literare, Premiul de excelență pentru debut în literatură al Uniunii Naționale a Patronatului Român și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut în proză. Anul următor, împreună cu fratele său Matei Florian, a publicat romanul "Băiuțeii". În 2008 îi apărea al treilea roman, "Zilele regelui" volum distins cu Premiul „Manuscriptum” acordat de Muzeul Național al Literaturii Române și a fost desemnat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului românesc contemporan. Cel mai recent roman al său, " Toate Bufnițele"a fost și el distins cu Premiul pentru cea mai bună carte a anului, secțiunea „Beletristică”, la Gala Bun de Tipar, ediția a II-a. Filip Florian a beneficiat de importante granturi europene, iar cărțile sale au fost traduse în engleză,franceză, germană, spaniolă, italiană, maghiară, polonă, slovacă, turcă, bulgară, norvegiană și au apărut în cincisprezece țări.
      Filip Florin este invitatul săptămânii 25 iunie - 1 iulie în Raftul autorilor români, timp în care cărțile sale vor avea o reducere de 20%.

      *campanie valabilă pe carturesti.ro pentru volumele în stoc