Albert și intențiile
Volumul de față cuprinde o serie de povestiri de dată recentă, inedite, semnate exclusiv de scriitorul, criticul literar, poetul și nu în cele din urmă aforistul Victor Martin.
Deja cu un portofoliu bogat de lucrări, fie ele cărți de autor, participări în cadrul diverselor volume colective, ori participări în reviste literare, prin „Albert și intențiile” autorul reușește să surprindă încă o dată cititorul iubitor de literatură science fiction, și nu numai, pe de-o parte prin noutatea temelor lucrărilor ce fac cuprinsul cărții de față, dar și prin diversitatea lor, pe de altă parte.
Cu aceeași scriitură fluentă, inteligentă, îmbrăcată într-o ironie fină, Victor Martin descrie în „Albert și intențiile” o lume a unui posibil viitor, ce își trădează cu ușurință sorgintea, deloc ruptă de prezentul cert, pe care îl trăim cu toții.
Personajele pe care autorul le pune în scenă, precum și atmosfera lumilor descrise vin din universul literar al autorului, fiecare dintre lucrările prezente în volum părând a fi un episod conex al unei alte aventuri, desfășurată cândva, pe vremea lui „Can și Ideea”, ori pe vremea când „Poveste neterminată” vedea lumina tiparului, ori a unei alte lucrări, la fel de fascinantă, despre care nu puțini dintre cei ce le-au parcurs și-ar fi dorit să afle ce s-a mai întâmplat.
Fără doar și poate, „Albert și intențiile” face, așadar, parte din categoria cărților ce se citesc pe îndelete, cu plăcerea unei lecturi bune și un vag zâmbet ironic la final.
