Moloc si Daron, doi zdrahoni, doi cartofori pusi mai tot timpul pe galceava, vesnici musterii ai crasmelor deocheate din Iad, primesc o misiune secreta din partea lordului Kaneki, un print al Intunericului – Scaraotchi insusi daca e sa tinem cont ca, printre altele, Kaneki colecteaza sufletele pacatosilor – si anume sa fure dintr-o manastire-fortareata situata in lumea a doua, lumea oamenilor, un Toiag care ascunde toata cunoasterea omenirii.

Asa incepe Calaretii rasei, romanul autoarei Anamaria Borlan, nume aparut ca „Best SFF writer, Romania”, pentru „The Blue Wing fantasy saga, conform „File 770 Mike Glyers news of science fiction fandom”.

Misiunea lui Moloc si Daron nu este insa una simpla. Eternul din Raiul vesnic luminos doreste la randul sau Toiagul in cauza, motiv pentru care trimite catre aceeasi manastire-fortareata o armata de ingeri calari pe dragoni de vant. Si, ghici ce?, nici oamenii nu stau cu mainile in san. Tenentul Nag, in fruntea unei ostiri numeroase, a pornit de asemenea intr-o expeditie al carui scop este capturarea Toiagului.

Ingeri, oameni si diavoli se vor intalni pe acelasi taram, escaladand acelasi munte pe al carui varf - tot timpul inzapezit - se afla o manastire si o mana de calugari-razboinici, a caror misiune este protejarea cu orice pret a toiagului.

Aventura este la ea acasa in „Calaretii rasei”, un roman in care, de la inceput si pana la sfarsit, Anamaria Borlan nu slabeste ritmul. Rasturnari de situatie, eroi devenind lasi si lasi devenind eroi, diavoli comportandu-se ca ingeri si ingeri purtandu-se mai rau decat diavolii, viteji insoti de lupi, samani, vindecatori, cititori in stele, toti sunt prezenti in intriga romanului, excelent construita intr-un fantasy de cea mai buna calitate, cum este cartea de fata.