Elena Vlădăreanu s-a născut în 1981, la Medgidia. A debutat în 2001 cu volumul Pagini, după un debut underground în colecţia Carmen iniţiată de un cristian (Cristian Cosma). Din 2014 este interesată tot mai mult de performativitatea discursului poetic, fiind implicată atât în proiecte editoriale individuale, cât şi în diverse proiecte teatrale şi performative. Cea mai recentă carte semnată de Elena Vlădăreanu este bani. muncă. timp liber, apărută în 2017 la Editura Nemira, în colecţia Vorpal, iar cel mai recent proiect performativ este Teatru intim, unde a lucrat împreună cu regizorul Robert Bălan. Volumul de faţă este o ediţie revăzută, comentată şi adăugită a volumului omonim din 2005, apărut la Editura Cartea Românească.

În 2005 România se pregătea să intre în UE. Politicienii se pregăteau să taie panglici, intelectualii se pregăteau să înalțe noi ode neoliberalismului, economia se pregătea să duduie, populația se pregătea să trăiască mai bine. Elena Vlădăreanu publica europa. zece cîntece funerare, o distopie intimistă în care anunța unde sfârșesc toate iluziile: în singurătatea indivizilor și în dezarticularea comunităților. Fără a fi mai puțin conceptual decât restul scrierilor ei, europa este volumul cel mai „poetic”, cel mai bogat în hituri, cel mai melodic. Dar asta nu-l face mai puțin politic sau, după 13 ani care au trecut ca fumul, mai puțin deprimant, mai puțin actual.

Mihai Iovănel

există un bărbat. îl iubesc

cu ce?

cu inima mea ca o cutie de sardine

cu carnea asta

atît de frumoasă

atît de albă

cine vine s-o mănînce?

cine începe să roadă?

o să ne fie teamă

ne vom holba la oasele noastre

orbitor de singure

spre perete vom privi tot mai adînc

acolo vom alerga

ne înconjoară o apă de culoarea

rodiilor

cu apa asta ne spălăm tîmplele

cu apa asta scriem despre speranță