Cere unui adult să-ți vorbească despre lume și are s-o măsoare cu compasul; întreabă un copil și îți va desena o poveste. Dar ce te faci când lumea se retrage subit într-o cochilie pe care n-o mai poți observa decât pe dinăuntru? De aici a pornit și ideea cărții acesteia: o cartografie a lumii văzute din interior de către cei care au împărțit, în aiuritoarea primăvară a anului 2020, aceeași cochilie – copii și părinți, mai mici și mai mari locuitori ai unui univers casnic redus la proporții esențiale.
Cartea este rezultatul unui concurs de manuscrise, lansat de Editura Vremea la începutul lunii mai, concurs în urma căruia au fost alese spre publicare 15 texte scrise de copii și părinți în pandemie. Ilustrațiile sunt realizate de Daniela Rusen și Bogdan Gurău.