Cu doar câteva luni în urmă, Amani fugea din orașul ei natal călare pe un cal mitic, împreună cu misteriosul Jin, în căutarea libertății. Iar acum se luptă să elibereze întreaga națiune a deșertului Miraji de sultanul însetat de sânge care și-a omorât propriul tată ca să ajungă pe tron.
Când Amani ajunge în epicentrul regimului – la palatul sultanului –, încearcă să afle secretele acestuia spionând. Însă uită că Jin a dispărut tocmai când se apropiase mai mult de adevăr... Pe măsură ce trece timpul, Amani începe să se întrebe cine a trădat, de fapt, ținutul ei senin, plin de magie.
„Un roman care îți dă palpitații și, totodată, îți frânge inima, cu climaxuri care-i vor face pe cititori să aștepte cu sufletul la gură următorul volum.“
Kirkus Reviews
„Plină de întorsături de situație la care nu te aștepți, cu un final care îi va face pe cititori disperați după volumul al treilea al trilogiei.”
Booklist
„În paginile astea există conflicte violente, sărutări furate, discuții de teorie politică. Există creaturi care-și adaptează înfățișarea, djini formidabili și trădări neașteptate. Citiți neapărat toată seria!”
Library Journal