Pentru prezentarea invitatului săptămânii 13-19 august în Raftul autorilor români de pe carturesti.ro, Adrian Schiop, preluăm ca atare prezentarea pe care colegii noștri de la Brașov i-au făcut-o la #zoompeautori ediția 12, cu ocazia lecturii unui fragment din cel mai recent volum publicat anul acesta la Polirom, Să ne fie la toți la fel de rău. Adrian Schiop este ziarist, profesor, scenarist, content writer în cadrul The Business Agency, fost zugrav și activist cultural, scriitor pentru care ficțiunea e cel mai la îndemână pretext de a se reda curajos și visceral lumii.
A studiat la Cluj la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, a obținut Masterul în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj și este doctor în antropologie cu o lucrare despre universul social al manelelor, coordonată de Vintilă Mihăilescu. A debutat în publicistică în 2002, iar primul roman, pe bune/pe invers, a apărut la Polirom în 2004. Au urmat Zero grade Kelvin (Polirom, 2009), după experiența de zugrav din Noua Zeelandă, și Soldații. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013), după mutarea în celebrul cartier al capitalei. În 2017, Soldații. Poveste din Ferentari este ecranizat de Ivana Mladenović, iar Adrian Schiop devine coscenarist și unul dintre protagoniștii filmului.
În toate cele patru romane publicate până acum, Adrian Schiop propune o incursiune în lumea LGBT și în zona de subcultură în general. În prezent, îl găsiți la cursurile de scriere creativă pe care le susține pentru Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer. În perioada campaniei, cărțile sale în stoc au 20% reducere pe carturesti.ro.