Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă

      Antoaneta Olteanu

      Pe Antoaneta Olteanu o cunoașteți fără îndoială deja de la Raftul traducătorului, unde a fost invitată în calitate de traducător apreciat și premiat din limba rusă pentru titluri ale Svetlanei Aleksievici, Evgheniei Ghinzburg, ale lui Mihail Şișkin sau Dmitri Gluhovski, printre alții. Născută în 1968, cu studii și doctorat în filologie slavă, Antoaneta Olteanu este profesor la Catedra de limba și literatură rusă a Universității București, având ca domenii de interes etnologia comparată, antropologia, imagologia și literatura rusă contemporană.

      În perioada 22 - 28 aprilie, revine pe carturesti.ro ca invitată în Raftul autorilor români, chiar în timpul Sărbătorilor de Paște. Alegerea nu este întâmplătoare, pentru că că Antoaneta Olteanu este autoare apreciată a numeroase studii de etnologie populară comparată, antropologie și imagologie și membru a numeroase instituții internaționale de antropologie și folclor. Dintre titlurile publicate, amintim volumele care compun Calendarele poporului român (Editura Paideia, București, 2001, cu numeroase reeditări), lucrare distinsă în 2005 cu diplomă de merit din partea Asociației Române a Patrimoniului, iar în 2008 cu Premiul Niște țărani pentru cercetare asupra culturii populare românești. Tot la Paideia au mai apărut, printre altele, Școala de solomonie. Divinație și vrăjitorie în context comparat (București, 1999 și 2020 pentru cea mai recentă ediție) sau Dicționar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite (2004 și 2020 pentru cea mai recentă ediție). În 2019 apare la Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște ciclul Sovietland cu Utopia eșuată (vol. 1), Țara Gulagului (vol. 2), Patria omului sovietic (vol. 3) și Triumful vieții private (vol. 4).

      Vă invităm așadar la o călătorie specială prin calendarul și mitologia poporului român alături de Antoaneta Olteanu, cu atât mai mult cu cât titlurile autoarei în stoc pe carturesti.ro au cu până la 10% reducere în perioada campaniei.