Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă

      Tatiana Ţîbuleac

      Născută la Chișinău, cu studii şi experienţă în jurnalism la Chișinău, Tatiana Ţîbuleac a început să scrie ficțiune după ce a ajuns la Paris, în 2008. În 2014 îi apare primul volum, Fabule moderne (proză scurtă), reeditat în 2016 la Libris Editorial. În 2016 publică la Cartier primul ei roman, Vara în care mama a avut ochii verzi, ajuns acum la a opta ediție, despre care autoarea afirmă în podcastul Pe bune că „aliniază fricile mele ca pe niște rufe pe o sârmă”. A fost tradus cu succes în mai multe limbi, iar în spaniolă a ajuns la a cincea ediție, fiind distins cu Premiul European Casino de Santiago. Autoarea continuă cu romanul Grădina de sticlă, publicat tot la Editura Cartier în 2018. Și acest al doilea roman a fost apreciat deopotrivă de critică și de public, iar în 2019 Tatiana Țîbuleac a fost desemnată câștigătoarea Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, alături de alţi colegi scriitori din ţări europene. Însă dintre toate premiile cu care a fost recompensată, autoarea le apreciază în mod deosebit pe cele venite din partea liceenilor, în 2018, via Observatorul cultural şi Filit, ambele pentru romanul Vara în care mama a avut ochii verzi.Are ca scriitori preferați pe Cehov, Gogol, Márquez, Dostoievski, Kafka sau Cioran, aflăm dintr-un interviu pe care vă invităm să-l citiți pe blogul Cărtureşti. În perioada 26 martie – 1 aprilie, Tatiana Ţîbuleac este invitata săptămânii în Raftul autorilor români pe carturesti.ro. Cu această ocazie, cărțile sale au 20% reducere, în limita stocului disponibil, exclusiv pe carturesti.ro.